Comuna Mironeasa, jud. Iași

Stema comunei Mironeasa reflectă identitatea istorică, naturală și spirituală a locului.

În partea inferioară este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul, simbol inspirat de icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, unul dintre cele mai importante repere spirituale ale zonei. În partea superioară, cei doi stejari evocă bogăția pădurilor și legătura strânsă a comunității cu natura.

Șevronul face trimitere la denumirea istorică a regiunii – „Dealul Mare”, sugerând relieful specific de coline. Cele trei lacrimi de pe șevron sunt preluate din stema familiei Ghica și simbolizează prezența istorică a acesteia în zonă, iar cruciulițele provin din stema familiei Duca, amintind de rolul acesteia în istoria locală.

Coroana murală indică statutul administrativ de comună.

Descriere heraldică: Scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat printr-un șevron de aur, încărcat cu trei lacrimi verzi și două cruciulițe albastre, alternând; sus, pe verde, doi stejari dezrădăcinați de aur; jos, pe azur, Maica Domnului cu Pruncul, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu un turn.

Stema a fost aprobată de consiliul local al comunei Mironeasa (HCL nr. 68/31.07.2025) și se află în prezent în procesul de aprobare oficială.